„Nivelul real” al copilului
Mulți părinți ajung, mai devreme sau mai târziu, să își pună această întrebare: „Copilul meu la ce nivel este, de fapt?”
Nu la nivelul din catalog, nu raportat la colegul de bancă, nu comparat cu fratele mai mare sau cu vecinul. Ci la nivelul lui real, cel care contează cu adevărat atunci când vorbim despre învățare, progres și echilibru emoțional.
În clasele primare, această întrebare este cu atât mai delicată cu cât sistemul de evaluare nu oferă foarte multe nuanțe. Calificativele precum „Bine” și „Foarte bine” sunt frecvente și, de multe ori, dau impresia că totul este în regulă, că lucrurile merg „ca pe roate”. În realitate, însă, diferențele dintre copii pot fi mari, iar ele rămân uneori ascunse până în momentul în care copilul se confruntă cu evaluări mai dure, cu cerințe mai complexe sau cu notele din gimnaziu.
De aceea, a înțelege ce înseamnă nivelul real al unui copil este un pas esențial pentru orice părinte care își dorește să îl sprijine corect.
Nivelul real nu este o etichetă
Primul lucru important de clarificat este acesta: nivelul real nu este o etichetă și nu este o sentință. Nu înseamnă „este bun” sau „nu este bun”. Nu spune nimic definitiv despre inteligența copilului sau despre viitorul lui.
Nivelul real este, mai degrabă, o fotografie de moment. Arată ce știe copilul acum, ce poate face singur, ce face cu ajutor și unde mai are nevoie de timp, exercițiu și explicații. Este un instrument de orientare, nu de judecată.
Un copil poate avea un nivel foarte bun la calcule, dar să se blocheze la problemele cu enunț. Altul poate înțelege rapid textele, dar să facă erori de neatenție la exerciții simple. Un al treilea poate ști foarte bine materia, dar să se piardă complet în situații de testare, din cauza emoțiilor. Toate acestea fac parte din nivelul real.
De ce calificativele nu spun totul
În ciclul primar, evaluarea este gândită să fie blândă, încurajatoare. Este un lucru bun și necesar. Însă această abordare are și un efect secundar: estompează diferențele reale dintre copii.
Când aproape toți copiii primesc „Foarte bine”, este greu pentru părinte să își dea seama dacă acel „Foarte bine” înseamnă stăpânire solidă a materiei sau doar atingerea minimului necesar pentru nivelul clasei. Catalogul nu arată unde copilul ezită, ce tipuri de exerciții îi pun probleme sau cât de autonom este în rezolvare.
Nivelul real nu se vede în calificativ, ci în felul în care copilul gândește, explică, greșește și corectează.
Semne care pot indica nivelul real al copilului
Există câteva indicii care îi pot ajuta pe părinți să își dea seama unde se află copilul, dincolo de note sau calificative.
Un copil care învață la un nivel solid poate explica, cu propriile cuvinte, ce a învățat. Nu repetă mecanic, ci reușește să facă legături. Dacă îl întrebi „de ce?”, încearcă să răspundă, chiar dacă nu formulează perfect.
Un copil care are lacune poate ști rezultatul, dar nu știe cum a ajuns la el. Se bazează mult pe memorie sau pe „așa am făcut la clasă”, fără să poată adapta soluția la o cerință puțin diferită.
Un alt semn important este reacția la greșeală. Copiii care își cunosc nivelul real și sunt obișnuiți cu provocările nu se prăbușesc la prima eroare. Cei care trăiesc cu imaginea „eu sunt foarte bun” pot fi mult mai afectați atunci când apar dificultăți, pentru că greșeala contrazice imaginea construită până atunci.
Nivelul real se vede în contexte variate
Un aspect esențial este faptul că nivelul real nu se măsoară într-o singură situație. Un copil poate părea foarte sigur la teme, când are timp, liniște și sprijin, dar se poate bloca la teste sau evaluări cu timp limitat. Sau invers: poate lucra mai bine sub presiune decât acasă.
De aceea, este util ca părintele să observe copilul în contexte diferite: la teme, la teste, la concursuri, în activități suplimentare, în discuții libere despre ceea ce a învățat. Toate aceste contexte adună informații valoroase despre nivelul real.
Concursurile școlare, de exemplu, pot oferi un tip de feedback diferit, mai fin, tocmai pentru că scot copilul din rutina obișnuită și îl pun în fața unor cerințe variate. Nu pentru a-l compara cu alții, ci pentru a vedea cum reacționează la nou.
De ce este important să știm nivelul real din timp
Mulți părinți descoperă nivelul real al copilului abia în gimnaziu, când apar notele și diferențele devin evidente. Atunci, șocul poate fi mare: un copil obișnuit cu „Foarte bine” ajunge să primească 6 sau 7 și începe să se îndoiască de sine.
Dacă nivelul real este cunoscut din clasele primare, tranziția spre gimnaziu devine mult mai lină. Copilul știe deja că are puncte forte și puncte slabe, că unele lucruri îi ies ușor, altele cer mai mult efort. Nu mai percepe nota ca pe un verdict, ci ca pe o informație.
În plus, părintele poate interveni din timp, fără presiune: prin consolidare, prin explicații suplimentare, prin lucrul în grupuri mici sau cu un profesor care să observe exact unde se rupe firul logic.
Nivelul real se construiește, nu se „descoperă” o dată pentru totdeauna
Poate cel mai important lucru de reținut este acesta: nivelul real al unui copil nu este fix. Nu este ceva ce „aflăm” și rămâne valabil pentru totdeauna. Este dinamic, se schimbă, crește, se ajustează.
Un copil care astăzi are dificultăți poate progresa enorm dacă primește sprijinul potrivit. La fel, un copil care astăzi se descurcă foarte bine poate avea nevoie, la un moment dat, de mai multă structură sau de provocări suplimentare.
Rolul părintelui nu este să pună etichete, ci să observe, să înțeleagă și să ofere contextul potrivit pentru ca acel nivel real să crească sănătos. A ști unde se află copilul tău nu înseamnă a-l limita, ci dimpotrivă: înseamnă a-l ajuta să ajungă acolo unde poate, pas cu pas, cu încredere și fără frică de greșeală.
Profesor Ana-Maria Sasu
